Feeds:
Posts
Comments


 

Ex Abrupto

Nite indivizi dubuiosi, numiti ingaduitor “corsari”, mergeau, pluteau, cu o corabie pe apa. Corabia pluti pe mare, ajungand in portul mizerabil al Marsiliei.

 

Legenda

 

Corabia plutea sub cerul instelat, impinsa de vanturi catre paradisul pamantului. Pesti frumos colorati, ca un manunchi de pietre pretioase, o trena a nesfarsitului ocean, escortau corabia, stavila in calea dedesubturilor eterne. Visul corabierilor nu mai avea limite. Se inalta ca dintr-o bagheta fermecata, urcand abrupt catre inima cerului, de unde revenea in alambicuri superbe catre corola de lumini a boltei, scufundandu-se printre stele, pentru a poposi cuminte, la prora, călăuză. Si pluti luni printre ape linistite. Plutira cu o boare cazand ca o lamurire a spiritului, a mintii si a finalitatii.

Corabierii se imaginau calcand pamantul care vindeca de moarte, si cum se vor odihni cu mainile sub cap, salbaticiunile zburdand amabile printre corpurile lor in repaus. Felurite lumini, care evertueaza spiritul si corpul, grau si neghina, le cresc in respiratia usor brumata.

Fetele lor linistite, ale navigatorilor, sunt blazonul reusitei, strajuite de un par bogat, negru si lung. Sinople, de unde au plecat. Toate visele marete sunt Sinople. Plantele, in culorile lor alchimice (sable, gueules, argent, or), se arata fericite sa fie drumet in calea lupilor. Marinarii le pot atinge… In calatoria lor, pamantul si cerurile au devenit unul. Se uneau si se respingeau molcom, cerurile si pamantul- seri si dimineti.

Pe corabie, la prora, statea si o fata in rochie alba, pana la glezne, cu buze de gueules si ochi de sinople, de parca luceferii picasera in sarutul si ochii ei.

Fredona:
His steps are not upon thy paths-thy fields
Are not a spoil for him-thou dost arise
And shake him from thee; the vile strength he wields
For earth’s destruction thou dost all despise,
Spurning him from thy bosom to the skies,
And send’st him, shivering in thy playful spray,
And howling, to his gods, where haply lies
His petty hope in some near port or bay,
And dashest him again to earth: there let him lay.

(Lord Byron)

 

Corabia inainta catre niciunde paradisul pamantului… Protejata de fata cu ochii de sinople. Nimic nu anunta fericirea nemarginita- totusi, asteptata- visatul corabierilor fiind vaslele unei galere inaintand controcorrente printre fluctuatiile timpului care curge.

Tinerii si vesnic frumosii marinari ancorara rand pe rand in golful Neapole, in Mont-Rose, in Yeddo, in Antile, in Isla de Pascua, Mangalore, in Portul dintre Nori, citind longitudinea din palma lui Dumnezeu, Pamantul. Vazura 1000 de sarbatori, porturi si mirodenii, altare de rugaciune aurite si pietroase. Facura dragoste pe jos, in Japonia, in baldachine voluptoase, de import, in Mangalore.

&

Dupa ce corabia trecuse de furtuna, marinarii au pus piciorul in Paradisul Suspendat. O insula.

Insula statea agatata de bolta cerului cu ite din praf argent de Luna. Ingerii dormitau agatati in hamace. Dumnezeu, sezand turceste pe un baobab cu fructe de Or, pirograva o spranceana unui munte antic. Fete si baieti treceau unii prin altii intr-un joc hazliu, razand cristalin- spirite intortocheate…

Povestitorului ii e usor, nu sunt cuvinte. Este o descriptie plastica, nu o naratiune. Trebuie numai sa se tina de contururi… De sub sacii cu arome orientale, chiar Amaturasu, liderul, scoase un sac de harti in care stateau desenate toate locurile care ascundeau comori, incercand sa liber-schimbe cu paznicul portalului cerurilor smecheria secretelor pe Oul primordial. Sa faca din paradis o samanta, nu un cimitir. Crengile curmalilor acoperau cu modestie, umbrind sandalale Celui mai Inalt.

Paradisul Suspendat este orasul leganator al hamacelor, al aripilor. Nimeni nu calca si nimeni nu are voie sa zboare mai sus de fruntea lui Dumnezeu- in chip de respect. Este un anumit teren, bine stabilit, pentru jocul etern, ferit de corsari cu ochi scosi.

Corsarii care au pus pasul la Mont-Rose, mirosind a trandafir pe dupa urechi, impanzeau acum Paradisul Suspendat- vandalizand nonspatiul. Incercau sa rapuna cu securi ascutite baobabul in dorinta lor de a nivela o gradina. Se uitau fix in ochii incercand sa-i supuna ai ingerilor, sa-i faca sa le care pe corabie mobilierul paradisului suspendat.

Ingerul hamal sa ia semintele de Paradis pe aripi si sa le imprastie.

 

 

Fata in rochie alba

Alergand cu rochita alb-murdara, pandea in fiecare seara cum o batrana se ducea langa lac, de unde aduna spuma, descantand in speranta ca Aizen Myo-o va pune magicul noptilor mitologice in vindecarile ei. Iernile erau ca niste pagini albe, scrise de cineva care nu stia sa scrie prea bine, aproape hilar. In ochii ei de sinople, amestecat cu bleu acvatic, copacii jucau ca niste stegulete.

Isi faurise un razboi din mainile ei, lipind crengile de cires rupte cu ceara de albine. Dupa o vreme, le scotea ghipsul de ceara, de clei, crengutele stralucind drepte.

Frumoasa si gratioasa, isi infigea labele picioarelor, nefiresc de mari, in niste conduri de carpa. Avea urechile putin peste masura unor urechi frumoase, conturandu-i o aur. Mai ales cand ploua cu flori de cires si totul imprejur era de un alb parfumat.

Intr-o zi, cand natura nu se mai vedea amplificata, ci miniaturala, cu orizonturi de inserare devreme, a fugit pe un vas, acolo unde, intr-o cutie, stand cuminte in corpul ei micut, a gasit-o un corsar cu o coada de cal lunga, mirosind a candela parfumata. Au auzit-o, fiindca fredona un cantecel subtire. Altfel, ar fi murit.

Suko. Cu ochii de sinople, de la Yeddo. Sub brat tinea Kojiki, stand imaginar pe Ama-no-uki-hashi (Podul Plutitor din Paradis).

Visul marinarilor.

Sotul sirenei

pe coridoare de sticla se nascu in pripa
un secret covarsitor
sa zboare prin lume ca un deja-vu dezvelit
izbit de flagrante delict.

dar lua forma temnitei sale de sticla
un glob de cristal in care sa se ghiceasca viitorul din unduirea valurilor

cineva il gasi pe glob pe podelele marii
si sparse comoara cu un topor
asteptand sa se imbogateasca cu
un secret
cu ceva rezonante in piept

din ghioacea de sticla a iesit un barbat inalt
frumos de tot, ca un amant,
ascuns sub o claie de alge
si un discurs, tiuitor, irezistibil, de orator
si l-a ucis pe cel care i-a descoperit bustul

s-a inaltat pe varfuri si si-a tuguiat buzele
si-a aranjat haina si si-a mangaiat
cainii de companie, meduzele, care se ocupa cu inotatul in cristale uluitoare
construindu-si adevaruri din naluci unduitoare

si a inotat pe sub cupola unui recif
calare pe un delfin de aur

un bulau dezorientat

din pacate, am multe de spus despre inegalitatile si masura mica (oca) a lumii in care traim.
americanii pot veni la noi, noi nu putem merge la ei. suntem ca niste bacterii impotriva carora si-au facut Vaccin cu Viza.
europenii sunt primiti cu cinste, pentru ca ne-au creat impresia ca ne fac un favor atunci cand vin sa ne ia. acel “nu ne vindem tara” se dovedeste complet real. si a fost anulat cu un simplu “ete, prostii, nu ne vindem tara, auzi la ei”, o simpla aruncare in derizoriu.
femeile alea oribile din olanda sau italia (olandeze, italience) sunt spalate la cur de femeile astea tinere, destepte si frumoase de aici.
barbatii lor mediocri si calviti sunt supti si idolatrizati de femeile noastre tinere. Continue Reading »

New York


Așteptai la N Train când a venit la tine acea tibetană care zâmbea într-una,

Rătăcită în orașul în care sufletele rătăcesc după ce mor,

Cum zice Marquez.

Cu ea ai discutat cel mai frumos nimic; Continue Reading »

Imigrantul


S-a dus umbra. A coborât pe o bucată de perete și apoi a fugit, nici n-a apucat să apară, ca o halucinație desfrânată. Habar nu ai ce spui, pari declinat din propria-ți identitate. Nu e nimic concret împrejur, nici abstract. Apariția a fost doar impresia unei comete, un meteorit gazos. Nu exiști. Nu ești. Nu ai să fi. Nu ai fost. Nu ai simțit durerea entității. Nu ai sperat. Nu e nimic. E doar spiritul neființei. O aglomerație de spirite inexistente roiește în jur. Nimic nu anihilează nimic, nu e nimic de anihilat, nimic care să dizolve. Doar halucinația asta, un spirit care cumva a prins formă, care cumva s-a făcut simțit. S-a făcut simțit exclusiv pentru sine, este singurul. E un soi de spaimă. S-a reflectat în sine și a zburat avinovat. S-a speriat. Continue Reading »

Surpriză și nu prea

Ieri am aflat ceva ce m-a  șocat! Săptămâna trecută am fost la tomografie, RMN etc, iar ieri am aflat lucrul pe care l-aș fi așteptat doar dacă aș fi crezut în Nimic. Doamna doctor a ridicat ochii peste ochelari și mi-a murmurat ceva. Inițial, am crezut că, ce spune ea, eu nu n-am cum să pricep, propozițiile ei, sensul lor, păreau o aiureală.

Continue Reading »

Un alb imaculat

mergeam pe drumurile asuprite de un alb intens si blocuri de gheata acoperite de zapada pluteau in deriva pe camp. parea ca polul nord a naufragiat acolo unde s-a nascut vesnicia. pe televizor, oamenii robotesc cu lopeti in mana. bataia alba, plina de ace de gheata, a vantului a transformat cainii in eschimosi care dorm in iglu, imblaniti si tacuti. oameni imbracati in portocaliu, pentru a fi vazuti sub troienii subcarpatici, de marimea unui deal mediu, continua sa roboteasca.

Continue Reading »

Drumul care urcă la deal poartă o cămașă de praf și e străjuit de zarzări, duzi și măceși. Dincolo de straja copacilor miroase a casă, așa știi că există și oameni. Presupui că locuiesc acolo, pentru că fără presupunerea asta singura posibilitate rămasă ar fi ca acolo să nu fie țipenie de om. Athanor, în fiecare curte se înalța un nuc mai înalt decât toți ceilalți copaci. Aerul e pur și cerul e albastru. Pe drumeagul de praf merge un moșneag. Are ochii vii și se ține bine. Ar putea ușor trece drept un om în puterea vârstei, neajuns la vârsta pensionării. Doar cunoașterea fizionomiilor și siluetelor locului te lasă să știi că e un om bătrân. E o după-amiază fierbinte de august, însă omul poartă haine groase- o cămașă albă, pantaloni de stofă, șosete plușate, ghete. Are mânecile cămășii suflecate. Pe cap și-a pus o pălărie care-i apără creștetul de soare. Asudă. În urma lui miroase a spirt: e proaspăt bărbierit. Câteva capre presărate la deal smulg frunze din duzii pitici. Una dintre ele behăie, iar omul tresare și privește în toate părțile. “Diavole…”, îi scapă șuierat printre dinți. Continue Reading »

ploaia de gheata

Ce sont eux qui sont beaux. J’ai eu tort ! Oh ! comme je voudrais être comme eux. Je n’ai pas de corne, hélas ! Que c’est laid, un front plat. Il m’en faudrait une ou deux, pour rehausser mes traits tombants. Ça viendra peut-être, et je n’aurai plus honte, je pourrai aller tous les retrouver. Mais ça ne pousse pas !

Eugène IONESCO, RhinocérosThey are the ones who are beautiful. I was wrong! Oh! how I would like to be like them. Alas! I don’t have a horn. I would need one or two to enhance my drooping features. Perhaps it will come and I won’t be ashamed anymore, I’ll be able to find them all again. But it’s not growing!

Continue Reading »

Carne si Divinul Omenesc

am mai spus, nu de putine ori, ca pana la urma o lege oarecare, buna sau mai putin buna (!), e mai buna decat nicio lege, decat nimic. adica, in intelegerea mea, nimicul e cea mai profunda forma de rau. probabil ca e strans legat de ceea ce oamenii au dezvoltat de-a lungul fiintei lor pe pamant, frica de moarte, de nimicul care pare sa o inconjoare si sa o posede, in asteptare. adica, atunci cand exercitarea acestei fiinte, in her golden cage, inceteaza, atunci apare nimicul. dar n-as putea spune de ce neexercitarea binelui sau raului, adica nimicul, ar fi raul suprem. de aceea apar, ca niste legi, paradisul si infernul. nimicul are ceva din gratiile infernului, insa ele sunt o banuiala, nu un fapt clar, legat de fiinta asta. Continue Reading »

Older Posts »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.