Ex Abrupto
Nite indivizi dubuiosi, numiti ingaduitor “corsari”, mergeau, pluteau, cu o corabie pe apa. Corabia pluti pe mare, ajungand in portul mizerabil al Marsiliei.
Legenda
Corabia plutea sub cerul instelat, impinsa de vanturi catre paradisul pamantului. Pesti frumos colorati, ca un manunchi de pietre pretioase, o trena a nesfarsitului ocean, escortau corabia, stavila in calea dedesubturilor eterne. Visul corabierilor nu mai avea limite. Se inalta ca dintr-o bagheta fermecata, urcand abrupt catre inima cerului, de unde revenea in alambicuri superbe catre corola de lumini a boltei, scufundandu-se printre stele, pentru a poposi cuminte, la prora, călăuză. Si pluti luni printre ape linistite. Plutira cu o boare cazand ca o lamurire a spiritului, a mintii si a finalitatii.
Corabierii se imaginau calcand pamantul care vindeca de moarte, si cum se vor odihni cu mainile sub cap, salbaticiunile zburdand amabile printre corpurile lor in repaus. Felurite lumini, care evertueaza spiritul si corpul, grau si neghina, le cresc in respiratia usor brumata.
Fetele lor linistite, ale navigatorilor, sunt blazonul reusitei, strajuite de un par bogat, negru si lung. Sinople, de unde au plecat. Toate visele marete sunt Sinople. Plantele, in culorile lor alchimice (sable, gueules, argent, or), se arata fericite sa fie drumet in calea lupilor. Marinarii le pot atinge… In calatoria lor, pamantul si cerurile au devenit unul. Se uneau si se respingeau molcom, cerurile si pamantul- seri si dimineti.
Pe corabie, la prora, statea si o fata in rochie alba, pana la glezne, cu buze de gueules si ochi de sinople, de parca luceferii picasera in sarutul si ochii ei.
Fredona:
His steps are not upon thy paths-thy fields
Are not a spoil for him-thou dost arise
And shake him from thee; the vile strength he wields
For earth’s destruction thou dost all despise,
Spurning him from thy bosom to the skies,
And send’st him, shivering in thy playful spray,
And howling, to his gods, where haply lies
His petty hope in some near port or bay,
And dashest him again to earth: there let him lay.
Corabia inainta catre niciunde paradisul pamantului… Protejata de fata cu ochii de sinople. Nimic nu anunta fericirea nemarginita- totusi, asteptata- visatul corabierilor fiind vaslele unei galere inaintand controcorrente printre fluctuatiile timpului care curge.
Tinerii si vesnic frumosii marinari ancorara rand pe rand in golful Neapole, in Mont-Rose, in Yeddo, in Antile, in Isla de Pascua, Mangalore, in Portul dintre Nori, citind longitudinea din palma lui Dumnezeu, Pamantul. Vazura 1000 de sarbatori, porturi si mirodenii, altare de rugaciune aurite si pietroase. Facura dragoste pe jos, in Japonia, in baldachine voluptoase, de import, in Mangalore.
&
Dupa ce corabia trecuse de furtuna, marinarii au pus piciorul in Paradisul Suspendat. O insula.
Insula statea agatata de bolta cerului cu ite din praf argent de Luna. Ingerii dormitau agatati in hamace. Dumnezeu, sezand turceste pe un baobab cu fructe de Or, pirograva o spranceana unui munte antic. Fete si baieti treceau unii prin altii intr-un joc hazliu, razand cristalin- spirite intortocheate…
Povestitorului ii e usor, nu sunt cuvinte. Este o descriptie plastica, nu o naratiune. Trebuie numai sa se tina de contururi… De sub sacii cu arome orientale, chiar Amaturasu, liderul, scoase un sac de harti in care stateau desenate toate locurile care ascundeau comori, incercand sa liber-schimbe cu paznicul portalului cerurilor smecheria secretelor pe Oul primordial. Sa faca din paradis o samanta, nu un cimitir. Crengile curmalilor acoperau cu modestie, umbrind sandalale Celui mai Inalt.
Paradisul Suspendat este orasul leganator al hamacelor, al aripilor. Nimeni nu calca si nimeni nu are voie sa zboare mai sus de fruntea lui Dumnezeu- in chip de respect. Este un anumit teren, bine stabilit, pentru jocul etern, ferit de corsari cu ochi scosi.
Corsarii care au pus pasul la Mont-Rose, mirosind a trandafir pe dupa urechi, impanzeau acum Paradisul Suspendat- vandalizand nonspatiul. Incercau sa rapuna cu securi ascutite baobabul in dorinta lor de a nivela o gradina. Se uitau fix in ochii incercand sa-i supuna ai ingerilor, sa-i faca sa le care pe corabie mobilierul paradisului suspendat.
Ingerul hamal sa ia semintele de Paradis pe aripi si sa le imprastie.
Fata in rochie alba
Alergand cu rochita alb-murdara, pandea in fiecare seara cum o batrana se ducea langa lac, de unde aduna spuma, descantand in speranta ca Aizen Myo-o va pune magicul noptilor mitologice in vindecarile ei. Iernile erau ca niste pagini albe, scrise de cineva care nu stia sa scrie prea bine, aproape hilar. In ochii ei de sinople, amestecat cu bleu acvatic, copacii jucau ca niste stegulete.
Isi faurise un razboi din mainile ei, lipind crengile de cires rupte cu ceara de albine. Dupa o vreme, le scotea ghipsul de ceara, de clei, crengutele stralucind drepte.
Frumoasa si gratioasa, isi infigea labele picioarelor, nefiresc de mari, in niste conduri de carpa. Avea urechile putin peste masura unor urechi frumoase, conturandu-i o aur. Mai ales cand ploua cu flori de cires si totul imprejur era de un alb parfumat.
Intr-o zi, cand natura nu se mai vedea amplificata, ci miniaturala, cu orizonturi de inserare devreme, a fugit pe un vas, acolo unde, intr-o cutie, stand cuminte in corpul ei micut, a gasit-o un corsar cu o coada de cal lunga, mirosind a candela parfumata. Au auzit-o, fiindca fredona un cantecel subtire. Altfel, ar fi murit.
Suko. Cu ochii de sinople, de la Yeddo. Sub brat tinea Kojiki, stand imaginar pe Ama-no-uki-hashi (Podul Plutitor din Paradis).
Visul marinarilor.
